---

You are here

Vineri, 11.03.2022, au fost avizați indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului de infrastructură Autostrada Bacău-Pașcani în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al CNAIR.

Sectorul de autostradă cuprins între Bacău și Pascani are o lungime de 77.394 km, iar traseul autostrăzii se desfășoară pe teritoriile administrative ale județelor Bacău, Neamț și Iași.

Stabilirea traseului precum și a soluțiilor tehnice din cadrul Studiului de fezabilitate au avut la baza Studiul geotehnic în cadrul căruia au fost realizate 653 de foraje geotehnice cu adâncimi cuprinse între 6-30 m, însumand un total de 8686 ml de foraj.

Tot în cadrul Studiului geotehnic au fost realizate și un număr de 255 de profile geofizice de tipul tomografiilor geoelectrice și seismice (MASW) și 80 de investigații geotehnice de tipul Penetrare dinamică super grea – DPSH si Penetrare statică cu con – CPT.

Soluțiile tehnice propuse în cadrul Studiului de fezabilitate pentru Autostrada Bacău-Pașcani înglobează toate elementele necesare pentru execuția unei autostrăzi la cel mai înalt standard de calitate în raport cu cele mai noi cerințe în domeniu.

Indicatori tehnico-economici Autostrada Bacău-Pașcani:

  • Lungime:                                                        77.394 Km
  • Poduri/Pasaje/Viaducte/Structuri casetate    112 buc
  • Noduri rutiere                                                 9 buc. (cu o lungime a bretelelor de aprox. 66 km)
  • Sisteme I.T.S 
  • Drumuri de întreținere                                               stg./dr. (pe toata lungimea autostrăzii cu o latime de 3.5 m)
  • Parcări/Parcări securizate*                            2 seturi (stg.+dr.) Parcări de scurtă durată

                                                            1 set (stg.+dr.) Parcare Tip S1

                                                            1 set (stg.+dr.) Parcare Tip S3          

  • C.I.C, inclusiv C.M.I.**                                 1 buc.
  • Spații de încărcare pentru autoturisme electrice       50 buc.
  • Perdele forestiere cu rol antiinzăpezire         aprox. 140 ha

 

  • Valoare totală investiție:                               6.269.613.888 Lei fără T.V.A.

din care C+M: 5.361.371.038 Lei fără T.V.A.

* dotate cu sisteme de supraveghere video, conexiune la internet, iluminat, utilități etc. De asemenea au fost prevăzute spații disponibile pentru concesionare în vederea realizării dotărilor comerciale precum magazin, restaurant, benzinărie, service auto, hotel etc.

**în cadrul Studiului de fezabilitate au fost cuprinse echipamentele și utilajele necesare pentru dotarea Centrului de Întreținere și Coordonare cât și sumele necesare pentru achiziționarea lor.

Amintim că finanțarea pentru execuția lucrărilor pentru Autostrada Bacău-Pașcani va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.