---

You are here

Comunicat de presa 15.03.2017

La  sediul CNAIR SA Central a avut loc marţi, 14.03.2017, întâlnirea directorului general al companiei, Ştefan Ioniţă, cu reprezentanţii direcţiilor regionale de drumuri şi poduri.

 

In cadrul întâlnirii au fost discutate obiectivele pe termen scurt şi mediu ale companiei:

 

  • Finalizarea la nivelul regionalelor a activităţii de întreţinere pe timp de iarnă, care presupune: disponibilizarea utilajelor folosite în activitatea de deszăpezire, finalizarea demontării parazapezilor, depozitarea în condiţii corespunzătoare a  sării rămase, realizarea reviziilor utilajelor şi luarea măsurilor de igienizare a districtelor;
  • Realizarea programului de punere în ordine a drumurilor naţionale şi a autostrăzilor la terminarea sezonului rece şi pregătirea lor pentru sezonul estival;
  • Stadiul procedurilor pentru finalizarea acordurilor cadru aferente activităţii pentru iarna viitoare;
  • Necesitatea  finalizării procedurilor administrative pentru punerea în funcţiune cât mai rapidă a staţiilor de asfalt şi a reciclatoarelor pentru efectuarea unor sectoare experimentale;
  • Aplicarea programului de lucrări de întreţinere şi implementarea programului de achiziţii pentru anul acesta, în funcţie de bugetul alocat.