---
---
La această oră singurul drum național închis din cauza viscolului este DN 67C, între Novaci și Rânca, județul Gorj.
De asemenea, pe DN 73, între Valea Mare și Fundata s-a instituit restricție temporară de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Principalele drumuri naționale afectate la aceasta ora de fenomenele meteorologice sunt DN 73, DN 7, DN 13 și DN 6, aflate pe raza județelor Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu și Caraș-Severin.
Precizăm că la ora actuala reprezentanții CNAIR SA acționează în toate zonele afectate, punând accent pe sectoarele de drum în rampă și în pantă, pentru a evita eventuale blocaje rutiere.
Având în vedere fenomenele meteorologice din această perioadă, CNAIR SA face din nou apel la conducătorii auto, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.
Subliniem faptul că anumite sectoare de drum au fost blocate de autocamioane neechipate corespunzător, care au îngreunat intervenția drumarilor în timp util.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360; 0800.800.301, de pe pagina de web, în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, de pe pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.
CNAIR SA
Copyright © 2016 - C.N.A.I.R. S.A