---
---
Din cauza precipitațiilor abundente de ploaie înghețată ce produc polei pe partea carosabilă și din cauză că materialele antiderapante folosite nu mai fac față, CNAIR si Poliția Rutieră au decis închiderea circulației pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 2B între Buzău și Brăila (km 8+100 – km 38+000).
Precizăm că fenomenul meteorologic de ploaie înghețată este unul din cele mai periculoase fenomene prin faptul că în momentul în care atinge suprafața carosabilă îngheață instantaneu și anulează efectul materialelor antiderapante.
Imediat ce condițiile meteorologice se vor ameliora, utilajele CNAIR vor interveni pentru curățarea drumului și redeschiderea circulației.
Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.
Imagini de la intervențiile Regionalelor CNAIR puteți vedea pe pagina de facebook a companiei: https://www.facebook.com/cnadnr
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.
Copyright © 2016 - C.N.A.I.R. S.A