---

You are here

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii rețelei de autostrăzi și drumuri naționale din România că a lansat portalul www.erovinieta.ro.

Prin intermediul www.erovinieta.ro se pot realiza următoarele operațiuni:

  • achitarea tarifului de utilizare (rovinieta) și a tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre de la Fetești – Cernavodă (peaj) cu ajutorul cardului bancar;
  • verificarea valabilității rovinietei;
  • verificarea achitării peajului și a numărului de treceri efectuate prin secțiunea stației de taxare de la Fetești pe benzile marcate e-tarif;
  • gestionarea unei flote de vehicule, ce permite achitarea/verificarea facilă a rovinietei și peajului.

Menționăm că anumite operațiuni din cele menționate mai sus se pot realiza doar dacă utilizatorul iși crează un cont valid pe portalul www.erovinieta.ro.

Utilizatorii care achită prin intermediul cardului bancar rovinieta/peaj pe www.erovinieta.ro nu vor suporta costurile comisionului de tranzacționare sau alte costuri asociate tranzacțiilor online, toate aceste costuri fiind suportate de către CNAIR – SA. Astfel, costul total al rovinietei/peajului achitat prin intermediul www.erovinieta.ro este cel reglementat de legislația în vigoare.

 

CNAIR SA adresează rugămintea ca, înainte de a desfășura acțiuni pe portalul www.erovinieta.ro, utilizatorii să citească secțiunea "Termene și condiții", secțiune unde se regăsesc inclusiv detalii cu privire la efectuarea operațiunilor prin intermediul portalului.

 

Pentru informații suplimentare în ceea ce privește modul de utilizare a portalului, CNAIR - SA pune la dispoziția utilizatorilor adresele de e-mail roviniete@andnet.ro, peaj@andnet.ro și numărul de telefon 021.264.33.44. Utilizatorii pot contacta personalul CNAIR- SA la numărul de telefon menționat de luni până joi în intervalul orar 08:00 – 16:30 și vineri în intervalul orar 08:00 – 14:00.

 

Portalul a fost dezvoltat de către Asocierea ALTIMATE SRL - UTI GRUP SA în baza contractului având ca obiect colectarea prin mijloace electronice a tarifului de trecere. Plățile prin intermediul acestuia sunt securizate și se realizează în baza contractului încheiat între CNAIR SA și GARANTI BANK în urma procedurii de achiziție având ca obiect servicii pentru procesarea plăților electronice on-line (tip e-commerce) ale CNAIR SA, toate tranzacțiile fiind efectuate prin intermediul procesatorului de plăți NETOPIA.