---

You are here

Antreprenorul Spedition UMB a informat CNAIR că începând de joi, 21.03.2019, lucrările pe șantierul Variantei Ocolitoare a Municipiului Bacău se vor opri până marți, 26.03.2019, motivul fiind faptul că muncitorii antreprenorului sunt în săptămâna liberă.

De marți, 26.03.2019, lucrările vor fi reluate la capacitate maximă, în două schimburi, începând cu ora 07:00.

Precizăm că în cele trei săptămâni dintr-o lună în care se lucrează în câte două schimburi, programul de lucru este luni – sâmbătă, inclusiv.

Pe perioada încetării activității în șantier utilajele vor fi garate în puncte special amenajate pentru a fi păzite.

Reamintim că lucrările au început în data de 8 martie, cu trei luni mai devreme decât prevedea contractul. Acest lucru a fost posibil ca urmare a faptului că Spedition UMB a accelerat faza de proiectare și a predat proiectul tehnic în trei luni, deși contractul semnat cu CNAIR la sfârșitul anului trecut prevedea 6 luni pentru această fază.

Spedition UMB este o companie care are o îndelungată experiență în domeniu și a demonstrat de nenumarate ori seriozitatea și capacitatea constructorilor români de a executa lucrări de cea mai bună calitate.