---

You are here

CNAIR SA a transmis în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire a contractului „Proiectare și execuție „Drum Expres Craiova – Pitești” Tronsonul 3".

Obiectul contractului este reprezentat de construcția a 31,75 km, având ca punct de început zona nodului rutier la DN 65 (Valea Mare), care intersectează DN 65 la km 57+720 și ajunge până la limita dintre județele Olt și Argeș la km 89+300.

Durata contractului este de 96 luni din care 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

De asemenea, durata contractului de lucrări poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor ofertată de operatorul economic desemnat câstigător.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 08 noiembrie 2019.

Valoarea estimată a contractului este de 999.410.536 lei fără TVA.