---

You are here

Comunicat de presa 13.11.2016

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA aduce în atenție faptul că Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru intervalul 13 noiembrie, orele 09:00 – 20:00 o informare meteorologică de cod galnen, iar pentru intervalul 13 noiembrie 2016, orele 11:00 – 18:00, o informare meteorologică de cod portocaliu.,

Astfel, duminică, 13 noiembrie, între orele 09.00 - 20.00, este în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului în sud, est și centru și ninsori moderate cantitativ în nord și centru.
În intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze mai mari in Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și Transilvania, unde rafalele vor depăși 60 - 70 km/h si pe arii restrânse vor atinge 80 - 90 km/h.
Tot duminică, în intervalul orar 11.00 - 18.00, o avertizare cod portocaliu de viscol puternic va viza zona montană înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, iar în nordul Moldovei vor fi ninsori însemnate cantitativ si viscolite. La munte va continua sa ningă, și vântul va sufla tare, cu peste 90 - 100 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.
În judetele Suceava, Neamț și Botoșani vor fi ninsori în general însemnate cantitativ și local viscolite, determinând temporar o scădere semnificativă a vizibilității.

În acest caz, menționăm că (și la recomandarea IGPR) pentru prevenirea unor evenimente neplăcute ce pun în pericol siguranța circulației pe drumurile naționale și autostrăzi, se impun următoarele:

  • reducerea vitezei până la evitarea oricărui risc,
  • mărirea distanţei în mers şi
  • folosirea corespunzătoare a luminilor.

Pe autostrăzi trebuie respectate şi alte reguli specifice:

  • NU opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă!
  • porniţi luminile de avarie în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice și echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!

De asemenea, în condiții de ceață se recomandă adaptarea vitezei și evitarea depășirilor riscante. Este indicată folosirea luminilor de întâlnire. Luminile de ceață trebuie folosite doar dacă vizibilitatea scade semnificativ și aceasta se face împreună cu luminile de întâlnire.

Deoarece pregătirile pentru iarnă au început în toate zonele cu probleme, CNAIR va acționa oriunde condițiile meteorologice vor impune intervenții ce constau în împrăștierea de material antideparant.

În zona de munte și acolo unde stratul de zăpada s-a așternut deja, recomadăm echiparea mașinii cu cauciucuri de iarnă și cu echipament specific de intervenție în cazul unor evenimente nedorite.

Reamintim că respectarea regulilor de circulație și a restricțiilor ce se impun în zonele cu probleme este primordială.

CNAIR SA face cunoscut conducătorilor auto că la această oră:

-  Plouă în:Banat, Crișana, Maramureș, Translivania și Moldova.

- Ninge pe: DN 67C km 22+000 - 34+800 Novaci - Rânca/GJ. DN 66 km 118+000 - 126+000 Bumbesti Jiu/GJ - Aninoasa/HD,  DN 7A km 46+000 - 86+601 Voineasa/jud. VL - lim. jud. HD.
- Baru Mare (DN66), Livezeni (DN66A,DN7A), Totesti (DN68,DN66), Brad (DN74),  Simeria (DN7) (HD), Bozovici (DN57B), Oravita (DN57,DN57B), Carasova (DN58), Bucova (DN68), Ezeris (DN58A), Slatina Timis (DN6),  (CS);, Virfurile (DN76,DN79A),  (AR), - pe toată raza județelor Brasov, Covasna, Sibiu, Mures, harghita, în jud. Suceava si izolat in jud. Neamt (Calugareni si Potoci)

- Lapoviță: pe toata raza jud Arad, Baru Mare (DN66), Deva(DN7) , Soimus(DN7, DN76), Ilia (DN 7, DN 68A) (HD), Caransebes (DN6,DN58),  (CS), Transilvania, Crisana, Maramures: Ploi si  lapovita in special zonele de campie, ninsori in toate zonele montane , deluroase;

- Vânt:  30-40 km/h:Teleorman, Ilfov, Giurgiu, DN 71(Moroeni);DN 7C(Curtea de Arges), DN 73(Podu Dambovita).40-50 km/h Buzau, Prahova, 50-60 km/h Autostrazi (A1,A2,A3),  60-70 km/h (viscol) pe DN 67C km 30+000 - 34+800 Novaci - Ranca/jud. GJ,  30-35 km/h in jud. Dolj , Mehedinti si Olt.
- 30-40 km/h din NV la Vatra Dornei, Iasi, Roman, Tg. Neamt, 10-20 km/h din NV in jud. Botosani, Suceava.

- Vizibilitate redusă: sub 50 m (ceață) pe DN 67C km 16+000 - 22+000 Novaci - Ranca/GJ.
- Jud. MM - DN 18 km 160+000 - 175+000 vizibilitate redusa sub 100m.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.