---

You are here

Comunicat de presa 27.01.2017

La sediul CNAIR Central a avut loc întâlnirea directorului general, Ștefan Ioniță, cu reprezentanții companiei din teritoriu.

Discuțiile au vizat următoarele teme:

  • Activitatea de deszăpezire, în principal modul în care sunt folosite utilajele la nivel de teritoriu. De asemenea, au fost verificate stocurile de materiale antiderapante;
  • Inițierea procedurilor de licitație pentru semnarea acordurilor cadru aferente activității de întreținere curentă pe timp de vară.
  • Necesitatea modificării unor Normative de lucru, având în vedere că unele sunt în vigoare încă din anii 1980, 1997, etc, în vederea simplificării procedurilor de lucru aferente activităților derulate de companie.
  • Implicarea CESTRIN, ca sursă de bază de date și analiză, în luarea hotărârilor și deciziilor tehnice.

 

„ Această întâlnire care a avut drept scop analiza activității de întreținere, a fost benefică pentru toată lumea, deoarece am stabilit pilonii viitoarelor acțiuni. Trebuie să fim operativi, aplicați și proactivi. Dar, în același timp, toate acțiunile noastre trebuie să stea sub semnul controlului pentru a obține rezultatele previzionate”, a declarat Ștefan Ioniță, directorul general al CNAIR SA.