---

You are here

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc împreună cu Directorul General CNAIR S.A, Ștefan Ioniță și cu directorii regionali ai DRDP Timișoara și DRDP Cluj au efectuat în data de 24 aprilie 2017, o vizită pe loturile aflate în lucru de pe autostrăzile Lugoj – Deva și Sebeș - Turda.

Pe Autostrada Lugoj – Deva, lotul 2, din cei 28,6 km, au fost deschişi traficului 15 km. În prezent, lucrările rămase de efectuat pe acest tronson, înregistrează un progres fizic de aproximativ 60%. În cadrul vizitei, constructorul a declarat că nodul rutier de la Margina, aferent secțiunii D a autostrăzii, va fi finalizat în luna august 2017. Secțiunea E din autostradă urmează să fie relicitată din cauza necesităţii construirii ecoductului pentru mamifere mari. Legătura între lotul 2 şi 3 se va face până la finalizarea acestuia, prin DN 68 A.

Lotul 3, în lungime totală de 21,14 km este asfaltat în proporţie de 80%, iar stadiul de realizare a lucrărilor este 75%. Pe lotul 4 (22,139 km), procentul de execuţie este de 52% şi asflatul este turnat pe 68% din suprafață. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor, pe ambele loturi, este luna decembrie a acestui an.

Vreau să văd constructori serioși care lucrează să-și respecte termenele, care nu trag de timp căutând chichițe juridice prin care să solicite bani în plus. Iar celor de la CNAIR le cer să rezolve problemele de avize și autorizații și să nu mai aștepte să se rezolve de la sine. Vor exista penalizări pentru cine nu-și face treaba, atât pentru antreprenori, cât și pentru beneficiar. Vreau să văd deopotrivă din partea ambelor părți colaborare și eficiență. Vreau să văd termene respectate.”, a declarat Ministrul, Răzvan Cuc.

Cei doi oficiali şi-au continuat vizita pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda, acolo unde pe lotul 1 (17 km) au constatat mobilizarea foarte slabă a constructorului, motiv pentru care acesta a fost chemat la Ministerul Transporturilor pentru discuţii. Pentru verificarea calităţii lucrărilor din şantierele de infrastructură de transport, se fac controale inopinate de către specialişti CESTRIN şi CNAIR care prelevează probe din teren. Astăzi au fost luate probe din lotul 3 al Autostrăzii Sebeş -Turda.

Vizita delagației face parte din programul de inspecție a șantierelor, pentru obiectivele de infrastructură de transport.

La rîndul său, Directorul General, Ștefan Ioniță, a declarat :

"Cer Direcțiilor regionale din țară să se implice mai mult, iar Antreprenorilor să respecte termenele contractuale asumate și calitatea lucrărilor efectuate. Săptămâna aceasta îi convoc pe toți șefii direcțiilor regionale pentru a analiza situația lucrărilor de execuție și de întreținere aferente fiecărui DRDP, le voi cere monitorizarea atentă din teren a tuturor acestor lucrări, astfel încât să nu avem surprize și atât termenele contractuale să fie respectate, cât și calitatea lucrărilor să fie optimă”.

În discuțiile de pe șantiere, s-a menționat și faptul că se lucrează la o lege specială a achizițiilor publice privind proiectele strategice, în care sunt incluse și proiectele gestionate de Ministerul Transporturilor, act normativ care are ca scop fluidizarea procesului de licitație