---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Luni, 31.01.2022, după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru “Proiectarea și execuția Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, Lot 3: Chețani – Câmpia Turzii – Relicitare”.

Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea DRUM ASFALT SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS SA – TRAMECO SA – DRUMURI BIHOR SA, cu preţul de 363.798.484,19 Lei fără TVA.

Durata contractului este de 3 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Durata de garantie a lucrarilor ofertată este de 120 de luni.

Acest tronson de autostradă are o lungime de 15,70 km.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea contestaților/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.