---

You are here

 

Comunicat de presa

 

București, 04.02.2019

COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de Solicitant, a elaborat și  depus in data de 4 februarie 2019 Aplicația de Finanțare pentru proiectul "Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres Craiova-Târgu Jiu"  în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2-Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1 -Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere-sprijin pregătire proiecte de investiții, Operațiunea- Creșterea mobilității pe rețeaua rutieră TEN-T globală.

Obiectivul general al proiectului, ca parte din rețeaua TEN-T Globală, este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condiții pentru creșterea volumului investitorilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.

Rezultatele așteptate ale proiectului sunt :

-  realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului tehnic de execuție.

Valoarea totală a  proiectului este de 28.547.436,84 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională-20.540.754,91 lei, 15% contribuția proprie-3.624.839,10 lei, restul de 4.381.842,83 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Durata proiectului: 25 luni

Cod proiect 128842

Proiect cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională  prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Date de contact:

Narcis Ștefan NEAGA, Director General CNAIR SA., fax: (+4 021) 312.09.84.