---
---
Începând de mâine, 26.09.2019, vor fi puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România 6 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul căroră vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancționării cu amenda contravențională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Punctele de control ce urmează a fi puse în funcțiune la data de 26.09.2019, sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Zimnicea, Turnu Măgurele, Foeni, Moravița, Jimbolia și Vama Veche.
Astfel, de mâine, vor fi 92 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi.
Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deținut de CNAIR.
Adresăm conducătorilor auto rugămintea de a verifica înainte de a utiliza rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi valabilitatea rovinietei.
Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNAIR a pus la dispoziția acestora, pe portalurile web www.cnadnr.ro (secțiunea Verificare Rovinieta) și www.erovinieta.ro un instrument prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare).
Copyright © 2016 - C.N.A.I.R. S.A