---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Începând cu ora 21,00 se redeschide circulația rutieră pentru toate categoriile de vehicule pe DN3,  între localitățile Ostrov și Murfatlar, județul Constanța (km 128+800-km 241+300).

Circulația fusese restricționată pe acest sector de drum în urmă cu mai multe ore pentru autovehiculele cu masă totală mai mare de 3,5 tone din cauza ninsorilor abundente.

Măsura a fost luată la momentul respectiv pentru a evita eventualele blocaje produse de autovehiculele grele.

Rugăm participanții la trafic să circule în continuare cu prudență, să adapteze viteza la condițiile meteo, să respecte semnalizările rutiere și restricțiile instituite temporar.

Reamintim că în această perioadă autovehiculele trebuie să fie echipate pentru circulația în condiții de iarnă.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, de pe prima pagina web, caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, de pe pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.