---

Eşti aici

An curent

Arhiva

Având în vedere că în perioada imediat următoare, care cuprinde, atât zilele de sfârșit ale săptămânii, cât și ziua de Sfânta Maria, în zona Agenției de Încasare Fetești se pot înregistra ambuteiaje din cauza numărului mare de vehicule, CNAIR SA, împreună cu reprezentanții Poliției Rutiere, urmează să ia următoarele măsuri în vederea fluidizării traficului:

  • În condițiile în care, din cauza aglomerației pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră), circulația vehiculelor pe celelalte benzi este afectată (benzile e-tarif, unde accesul liber este permis în cazul achitării electronice a tarifului), banda de încasare în numerar va fi închisă, iar circulația va fi dirijată de către reprezentanții Poliției Rutiere pe benzile e-tarif.
    ATENȚIE: În această situație, utilizatorii au obligația de a achita peajul până cel târziu la ora 23:59:59 a zilei următoare trecerii;
  • În funcție de intensitatea traficului, sensurile de deplasare pe benzile centrale din Agenția de Încasare Fetești pot fi schimbate, semnalizarea sensului de deplasare urmând a fi asigurată de către reprezentanții Poliției Rutiere și prin intermediul balizelor de dirijare;
  • În vederea reducerii timpului de emitere a bonurilor fiscale, în condițiile în care se înregistrează aglomerație pe benzile de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotate cu bariere), pe acestea nu va mai fi înscris numărul de înmatriculare al vehiculului;
  • Dacă din cauza aglomerației pe banda de încasare în numerar a tarifului de trecere (dotată cu barieră) pe sensul Constanța - București se crează ambuteiaje, CNAIR SA va organiza un punct suplimentar de încasare în numerar, traficul urmând a fi dirijat și prin spatele clădirii Agenției de Încasare Fetești.

Pentru evitarea aglomerării în punctul de încasare numerar, recomandăm utilizatorilor să achite peajul la punctele de lucru (benzinăriile) din toată țara ale distribuitorilor autorizați (Mol Retail Comerţ, SC Mol România Petroleum Products SRL, SC Rompetrol Downstream SRL, Socar Petroleum SA, SC OMV Petrom Marketing SRL, SC Lukoil România SRL), UNTRR, prin SMS ( la numărul 7577) sau utilizând portalul www.erovinieta.ro.